top of page

MY STORY

14 ani

15 ani

15 ani

16 ani

16 ani

2   ANI 

  • Au trecut aproape 2 ani,  2 ani  in care s-au intamplat multe, in care am fost pus in fata multor provocari. 

Totul a inceput in 14 septembrie 2015,in prima zi de liceu.Dupa o temperatura ridicata in timpul noptii precedente, dorind sa ajung la festivitatea de incepere a noului an, de acolo am ajuns direct la un control la medic.Nu m-am gandit niciodata la ceva rau, imi stiam corpul, iubeam sportul si mancam sanatos, insa dupa o radiografie, mi s-a recomandat sa merg la Bucuresti pentru o investigatie amanuntita, ceva nu era tocmai bine.Ajuns in Bucuresti, tratandu-ma 3 saptamani pentru un "presupus" diagnostic starea mea nu se imbunatatise vizibil.Vazand ca nu este nici un rezultat aici, parintii au cautat o clinica in afara tarii.In 5 zile de la luarea deciziei, am aterizat in Istanbul, ajungand la clinica Acibadem.Poate va intrebati de ce am ales Acibadem?Timpul de gandire si de documentare despre mai multe clinici era o problema in momentul acela , starea mea fiind grava dupa spusele medicilor din Bucuresti.Nimeni din respectivul spital nu ne-a dat nici un ajutor si nici macar un impuls de a pleca in strainatate, spunand ca "este prea tarziu pentru un remediu" ,ei optand pentru Spitalul Fundeni, de asemenea din Bucuresti. Asumandu-ne un risc am ajuns pe data de 1 Octombrie 2015 in Clinica Acibadem din istanbul cu o temperatura de 39°C.In ziua respectiva mi s-a facut o scanare RMN(Rezonanta megnetica Nucleara). Pe 3 Octombrie fiind operat, extirpandu-mi de pe o coasta o tumoare numita Sarcom Ewing.Dupa patologie am inceput sedintele de chimioterapie si radioterapie. Toate acestea au fost un soc mare, nu am stat o clipa sa ma gandesc la gravitatea situatiei, eu aveam in gand rezolvarea ei.Stiam ca am un tratament de urmat, trebuie sa ii fac fata si sa il termin.Nu stiam exact in ce consta chimioterapia, insa aveam persoanele care ma iubesc aproape si nu imi era frica de ce va urma.Operatia a decurs perfect, fiind curatat tot ce a fost "rau".Timpul trecea, starea mea se imbunatatea insa a aparut o problema.Clinica Acibadem din Turcia fiind foarte scumpa.Parintii dorind sa imi ascunda acest lucru, nu au putut.Am realizat acest lucru cand am plecat pentru a 3-a chimioterapie si am stat pe holul clinicii, de dimineata pana la ora 17:00 pana cand am putut da un avans destul de mare pentru a incepe tratamentul.In ziua aceea m-am decis ca trebuie sa lupt chiar daca imi fac cunoscuta povestea.Fiind genul de persoana care nu ii place sa isi arate problemele si ii place sa si le rezolve singur, in final am decis sa apelam la o fundatie.Parintii au contactat multe dintre ele, disperati fiind.Omul care ne-a inteles a fost domnul Vlad Placinta de la Asociatia Salveaza O Inima. De atunci ne-a preluat si cu ajutorul lor am putut sa imi termin tratamentul la aceasta clinica, insa am ramas cu un gust amar, acestia punand sumele colosale de bani inaintea tratarii pacientului.

Dupa 1 an de zile de tratament, tomografii la 3 luni, o evulutie buna din puctul lor de vedere am plecat acasa in luna Noiembrie a anului 2016.Bucuros ca imi revad persoanele pe care le iubesc si ca am trecut peste aceasta greutate, nu m-am gandit niciodata la ce va urma.In decembrie aveam programata tomografia finala, eram linistit pentru ca in septembrie totul era cum trebuia sa fie, eram sanatos.

      Am ajuns pe 7 decembrie la control.Facandu-mi-se tomografia, chirurgul citind-o ne-a spus ca trebuie din nou alta operatie pentru ca ceva se vede ca nu e bine.Imi pare rau ca nu am stat sa luam o decizie sau sa consultam si o alta parere, am decis  ca tot acelasi chirurg sa ma opereze si  de aici a inceput "calvarul".Dupa operatie starea mea nu a fost buna.De la omul care isi revenise aproape complet, ajunsesem sa fiu nevoit sa merg in scaun cu rotile.Depindeam de altii si asta nu imi placea deloc.Pe langa faptul ca aveam multiple infectii si o ciuperca care imi contaminase plamanul, aveam si o drena in cavitatea toracica, doctorul spunand ca aceasta "va fii prietena mea un timp" ceaa cea nu mi-a dat o siguranta in reusita operatiei.Moralul meu era decazut,aveam din nou tratamente cu chimioterapie.Doamna doctor care mi-a facut tratamentul de 1 an m-a transferat la Un medic de infectii.Asteptand in fiecare zi sa vina doctorita oncolog in camera, doar pentru a vorbi cu ea, pentru a-mi ridica moralul dar nu a venit decat o data cand a fost rugata de mama mea fara ca eu sa stiu.Am rezistat o luna jumatate cu temperatura zilnica, cu antibiotice si antifungice puternice insa nu imi ameliora starea mea.Toti parca ma parasise sau asa simteam eu. Consultatiile deveneau din ce in ce mai rare. In colaborare cu doamna doctor Oncolog, i-am cerut ca vrem sa ne transferam, cerand o epicriza a cazului meu.A fost de acord si cu aceasta epicriza am depus la mai multe clinici dosarul meu, din Italia, Austria si aici in Turcia.Dumnezeu ne-a indrumat pasii, tot aici in Turcia la clinica Medical Park Bahçelievler Hastanesi. Plecarea nu a fost usoara, starea mea nu era nici pe departe buna, inca avand drena in cavitatea toracica.Am ajuns la Medical Park.Prima intalnire a fost cu cei ce se ocupa de pacientii romani.Dupa o discutie cu dansii, in sufletul nostru a aparut o noua speranta.Era cu totul o altfel de abordare a pacientului.Bolnavul era pe primul plan apoi banii.Incepeam sa ne intrebam daca aceasta chestie chiar este reala.A urmat primul impact cu spitalul nou, care nu parea la fel de luxos ca Acibadem, dar dupa intalnirea cu doctorii am simtit acel "ceva" care ne-a dat o liniste si de care aveam nevoie in momentul ala. Am inteles ca medicul face clinica si nu invers.In scurt timp am fost internat.Mi s-au facut toate investigatiile necesare.Ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca inainte sa se ia o decizie, medicii se consultau prin multiple sedinte, impreuna, pentru a lua cea mai potrivita alegere.Totul ni se aducea la cunostina si cu cea mai mare rabdare ni se raspundea la toate intrebarile.Ce va urma ni s-a spus.Asta era si in functie de cum reactiona corpul meu.S-a luptat mult pentru a nu se ajunge la o alta operatie dar infectia nu ceda.Trebuia o noua interventie chirurgicala.Atunci am cunoscut un nou chirurg care m-a impresionat de la primul contact.Prin modul de explicare, prin modul de a-mi spune ca orice ar fi noi vom castiga acesta lupta mi-a dat o incredere ca totul va fii bine. Am intrat cu toata inima in sala de operatie pentru ca ceva imi spunea ca aici totul va fi bine.Ne simteam ca intr-o familie mare. Toti erau langa noi, langa parintii mei pe parcursul operatiei, sustinere de care nu am avut parte pana atunci.Dupa 7 ore, chirurgul a iesit cu zambetul pe buze si a spus parintilor "Cristi va fi bine, nu am mai vazut atata forta si dorinta de viata". O noapte am stat la reanimare, totul a decurs bine. Ziua urmatoare am putut merge mai greu, dar pe fiecare zi ce trecea, avand pe domnul doctor aproape, ingrijindu-mi personal ranile, facand glume de fiecare data cand venea in camera mea, imi dadea o forta. Imi aduc aminte ca a fost plecat pentru a opera in alta parte 2 zile dar  cand a venit in istanbul, obosit fiind dupa multele ore de zbor, a ajuns la ora 23 in camera mea, atunci am simtit ca  tine la mine si nu am cuvinte sa ii multumesc.Dupa aceasta operatie, in ciuda spalarii zilnice a cutiei toracice, ni s-a explicat ca sunt sanse de 50% sa apara iar infectia cu ciuperca, infectie pe care am luat-o in urma operatiei de la Acibadem.Ghinionul meu a fost ca aceasta infectie a aparut din nou, domnul doctor mi-a spus sa nu mi fac griji pentru ca noi vom castiga si asa a fost. Am intrat iar intr-o operatie la parascopic, unde aceasta ciuperca a fost curatata si a disparut complet prin tratamentul de dupa. Dupa atatea luni am reusit sa imi scot tubul ce m-a tinut imobil atata timp.In acea zi m-am simtit liber si mult mai sigur pe sine ca voi face fata la tot ce va urma.A inceput chimioterapia pentru a-mi fi extrase celulele stem.Am petrecut mult timp in clinica, poate uneori eram mult mai exigent, de aceea mi se mai spunea, in gluma , "obsesiv " :)). Insa stiam prin ce am trecut si voiam sa fie totul bine, ma saturasem de greseli.Pe tot acest parcus comunicarea dintre mine si personal a fost facuta de translatori, dar vorbeam cu doctorii si in engleza, pentru mine asa era mai simplu.Am ajuns si la ultimul pas, transplantul de celule stem asta impreuna cu "familia" de la Medical Park.Increzator , am urcat in camera sterila.Nu stiam ce ma asteapta, era totul nou, dar ma bazam pe medici si pe personal.Dupa 23 de zile am iesit.Analizele cresteau vizibil, medicii erau foarte multumiti de rezultate si au considerat ca pot sta in afara clinicii venind doar la control. Aici am ajuns acum, in acest punct.Cand totul ne arata ca sunt vindecat.Dupa toate acestea, pot spune ca am invins! Aproximativ 2 luni de zile de controale ma mai despart sa ajung acasa. Daca as putea da timpul inapoi, as lua-o de la capat dar de aici in Medical Park.Eu asa simt, daca ajungeam aici de prima data nu sufeream atat de mult.Nu credeam ca mai exista oameni ca aici si asta nu o spun numai eu, o spun toti cei ce se trateaza in aceasta clinica.Nu cred ca as putea vreodata sa le multumesc de ajuns.Am vrut sa impartasesc si cu tine, cel care poate te afli intr-o situatie asemanatoare si sa iti spun ca eu mi-am gasit rezolvarea in aceasta clinica, ne renuntand niciodata si mergand in continuare orice ar fi.Nimic nu te poate opri sa te faci bine cand tu ai vointa, oamenii care te iubesc si te sustin alaturi de tine si medici extraordinari. Poate nu am relatat exact tot ce am trait  dar un lucru e sigur, niciodata nu m-am gandit ca va fi rau .Cand afli ca ai o boala grava trebuie sa stii ca nu acolo este sfarsitul.

​

                 "The ending is always happy.If is not happy,                       it's not the end yet"

​

       Cristian Filip

  • Facebook Social Icon
bottom of page